BOSANCI TOURS
Bosanci tour

Pentru informatii detaliate despre celelalte programe cofinantate de Uniunea Europeana, va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro
 

Muzeul Pompierilor

Dintr-o menţiune făcută la începutul secolului al XIX-lea cu privire la casele din Bucovina, reiese că acestea erau construite în marea lor majoritate din lemn şi aveau acoperişuri din draniţă, papură sau paie, iar hornurile lor se terminau în pod, necomunicând cu exteriorul. Adăugând şi faptul că, de obicei, distanţele dintre gospodării erau mici, ne putem lesne închipui efectele devastatoare ale unui evenual incendiu. Prin anexarea Bucovinei la Imperiul austro-ungar, regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incediilor promovate de Curtea de la Viena încep să fie aplicate şi pe teritoriul actualului judeţ Sueava.

Bazele primei formaţiuni specializate în lupta contra incendiilor au fost puse în Bosanci la 1867, devansând chiar "Asociaţia Pompierilor Voluntari din Suceava" înfiinţată în capitala districtului cu acelaşi nume în 1874. Până în 1897, dotarea formaţiei de pompieri a fost rudimentară : găleţi, topoare, scări, butoaie cu apă. Dar în 1897, în fruntea unui grup de săteni, şeful formaţie Colţuneac Gheorghe se deplasează pe jos până în Viena, de unde aduce două pompe manuale tip R. Czermack Teptitz-Bohmen md.1893. Ambele utilaje s-au păstrat intacte până în zilele noastre: o pompă este expusă la Muzeul Naţional al Pompierilor din Bucureşti, cea de-a doua aflându-şi locul de cinste în remiza actualei Formaţii Civile de Pompieri a comunei Bosanci.

Pentru adăpostirea celor două utilaje, la care ulterior s-a adăugat o saca, prin contribuţia gospodarilor satului s-a construit şi o remiză din lemn, prevăzută cu un foişor din care se putea observa terenul înconjurător pe o zonă întinsă.

În 1924, probabil pe scheletul formaţiei de pompieri voluntari deja existentă, s-a înfiinţat asociaţia ascăşească din Bosanci, al cărei steag se păstrează la Muzeul Naţional al Pompierilor. Drapelul, cu dimensiunile de 150 / 135 cm, are două feţe şi este confecţionat din mătase albastră, galbenă şi roşie, deteriorată la partea de jos aproape o cincime. Pe una din feţe (central) este pictat pe o pânză (60/40) prinsă de steag cu paiete momentul în care Ṣtefan Cel Mare se roagă.
De jur împrejurul ei sunt frunze de laur şi stejar şi este scris cu litere din fir aurit de 8 cm textul : Imboldu, iubirea, scopul, fericirea neamului. Societatea arcăşească Bosanci. Cealaltă faţă are în centru stema României, realizată tot din fir aurit şi paiete, iar ca text : România, societatea arcăşească Bosanci, fondată în anul 1924, decembrie 26.

Un alt moment în evoluţia pompierilor civili din Bosanci îl constituie înfiinţarea, în 1935, a Societăţii "Pomperia Voluntară". Societatea avea trei categorii de membri ( anuali, fondatori şi onorifici) fiind condusă de două comitete : comitetul administrativ şi comitetul tehnic. Zece ani mai tărziu, în anii tulburi ai celui de-al doilea război mondial, întregul patrimoniu al societăţii (documente, accesorii, costume,etc) a fost ascuns, iar pompele manuale au fost demontate în părţi componente şi aruncate în fântâni.

În anul 1946, formaţia civilă de pompieri a comunei va face faţă celui mai mare incediu din existenţa sa, 45 de case căzând pradă flăcărilor.

La peste 100 de ani de la înfiinţarea formaţiei, prin transfer de la Compania de Pompieri Suceava, s-a reuşit dotarea cu o autopompă cisternă tip S.R.104.

Trei ani mai tărziu, proaspătul sediu al F.C.P., construit integral prin donaţiile cetăţenilor primeşte spre adăpostire o nouă autospecială, cu caracteristici tehnice sensibil superioare - APCA R 8135. Întreaga bază materială existentă a fost exploatată de-a lungul anilor la parametri maximi, în principal în cadrul procesului de pregătire. Dovadă a seriozităţii muncii depuse o cinstituie impresionantul palmares al formaţiei civile de pompieri din Bosanci :

• 4 Diplome de Onoare conferite de Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari şi Grupul de Pompieri "Bucovina" al judeţului Suceava

• În anii 1979, 1990 şi 1991 F.C.P. s-a clasat pe locul second la faza naţională a concursurilor profesionale ale pompierilor civili, iar în anul 1992 a obţinut locul trei

• 35 locuri I, 23 locuri II, 14 locuri III la diferite faze (grupuri de localităţi, judeţ) ale concursurilor profesionale ale pompierilor civili.

O instituţie este o expresie, o carte de vizită a celor care au creat-o. Fiind vorba de o formaţie civilă de pompieri, rezultatele vorbesc de la sine despre felul cum înţeleg sătenii să se implice, despre modul de a aborda un aspect serios al convieţuirii într-o comunitate, iar tradiţia îndelungată în această direcţie se explică prin grija oamenilor pentru munca şi viaţa lor, dar şi pentru păstrarea în timp a ceea ce au moştenit sau vor lăsa moştenire generaţiilor viitoare.

 
 
BOSANCI TOURS
Copyright © Fundatia Music Vision
Total vizite: 114455 
Investim in viitorul tau! Proiect selectat in cadrul Programului
Operational Regional si co-finantat de Uniunea Europeana
prin Fondul European pentru Dezvoltare Regionala.
Continutul acestui material nu reprezinta in mod obligatoriu
pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei.