TRADITII SI OBICEIURI

Bosanci, străveche aşezare bucovineană, te îmbie deopotrivă prin frumuseţea, diversitatea, liniştea şi răcoarea naturii înconjurătoare, prin vestigiile sale istorice, dar şi prin explozia înnoirilor materiale şi spirituale de astăzi. Satul acesta este un semn al permanenţei şi vitalităţii gospodarilor, o aşezare cu putere de simbol, în care se îmbină armonios tradiţiile, obiceiurile străvechi, cu munca rodnică şi plină de abnegaţie.Priceperea şi mândria, respectul faţă de trecut, faţă de locul natal, se citesc pe chipurile bosâncenilor atunci când se întâlnesc la zile de sărbătoare îmbrăcaţi în străvechiul costum popular, păstrat cu sfinţenie de la bunici şi părinţi. Şi ochii le strălucesc de bucurie şi mulţumire atunci când sunt apreciaţi după modul cum îşi poartă îmbrăcămintea, ca semn al stării sociale şi al valorificării frumosului şi utilului.

În aşezările rurale, obiceiurile erau adevărate acte de cultură, având caracter colectiv, fiind accesibile tuturor. Ele s-au transmis din generaţie în generaţie şi au caracterizat comunitate. În Bosanci există o varietate de obiceiuri, care reflectă diversele evenimente pe care le ocazionează.Viaţa sătenilor este ghidată de principii moral – civice ferme, ce se respectă cu stricteţe. Familia reprezintă prima celulă a educaţiei, cultivându-se respectul faţă de semeni şi dezvoltându-se relaţiile inter-umane. Există legi călăuzitoare, nescrise, ale comunităţii, care veghează la păstrarea bunei cuviinţe: forma de salut între oameni ( în Bosanci se salută tot omul, nu doar persoanele cunoscute), datoria faţă de cel care ţi-a făcut un bine ( eşti dator să-i mergi la nuntă, dacă la tine a venit când l-ai chemat), comportamentul la biserică ( când cumpără o haină, omul se întreabă dacă o poate îmbrăca şi la biserică), respectul faţă de cei vârstnici.
Existenţa locuitorilor de aici se derulează nestăvilită, animată de cânt şi joc, iar la sărbători, împodobită de obiceiuri tradiţionale specifice satului.Cine nu a auzit de bosânceni, acei oameni aspri şi iuţi”, aşa cum scrie la cronică ? Cine nu a auzit de obiceiurile de Anul Nou, cu “jocul împăraţilor” ce poartă pe cap renumitele şi unicele ceacuri din pene colorate ?
Prin toate acestea şi prin multe altele, satul Bosanci se face renumit în ţinutul de Nord al Moldovei.

Tesăturile şi portul popular

Portul bosâncenilor păstra influenţe dacice şi se confecţiona manual, în întregime, în casă, de către gospodinele pricepute, care dădeau dovadă de multă măiestrie în realizarea fiecărei piese.

Costumul popular bărbătesc era compus din: cămaşă, izmene, iţari (vara) şi berneveci (iarna), brâu, bondiţă, cojoc, manta, suman, căciulă sau pălărie, opinci, cizme sau bocanci. În zilele de lucru, bărbaţii purtau cămăşi din pânză de tort şi in, fiindcă era mai rezistentă. Aceasta avea un guler simplu, cu platcă, încheiată cu câţiva nasturi mici, coloraţi ; era fără cusături, doar la poale cu trei cercuri cusute cu mâna. Era lungă până la genunchi, cu mâneca largă. Brâul era ţesut din lână vopsită natural : roşu se obţinea din coji de ceapă, verde din de nuc. Izmenele erau întotdeauna drepte, ţesute în 2-4 iţe, din cânepă, in sau bumbac. La partea de sus se strângeau cu un "brăcinar" prins în betelie. Bondiţa cea "de lucru" era albă, cu prim de miel mai mare (cârlan). Iţarii erau drepţi, ţesuţi din material subţire, cu urzeală de bumbac şi bătătură din mătase, cumpărată de la dughenele jidanilor. Bernevecii se purtau iarna, erau drepţi, ţesuţi din lână albă şi chiuaţi.

Pe vreme rece, bărbatul purta mintean scurt, alb, cu prim pe lângă mânecă şi jos roată - împrejur, iar când viscolea, lua tohoarca, care era lungă, din piele de oaie. Tohoarcă aveau doar cei mai înstăriţi. Cuşma, întotdeauna înaltă, din plană de miel, era purtată cam în toate anotimpurile. Uneori purtau vara pălării din postav, cu "gang", înconjurate la baza calotei cu şiret împletit sau o panglică.

Se încălţau cu opinci din piele de porc şi vită. La opinci se purtau "oghiele" din material chiuat, căptuşite cu pănuşi şi legate cu aţă de păr din coada de la cal sau de la vacă. Pentru purtat erau papuci cu talpa de lemn, făcuţi de lemnar.

La horă, tinerii luau cămaşa cu platcă şi guler cusut cu motive naţionale, chiar şi la marginea de jos cu model şi cu aur. Cămaşa era încinsă cu brâu cu flori, căruia i se mai spunea şi chingă. Tânărul trebuia gătit de cineva, care să-i încreţească la spate cămaşa. În partea dreaptă era agăţat de brâu lănţişor subţire, numit "zale", unde era pus cuţitul (nelipsit). Iţarii erau lungi şi încreţiţi.

La Bosanci şi în alte sate, creţurile erau apretate, acestea fiind considerate elemente decorative. Bondiţa de duminică era , făcută de cojocar. Iniţial, decoraţia bondiţei era simplă, cu bordură de "prim" negru sau brumăriu.Mai tărziu au apărut benzile decorative cu motive geometrice sau florale policrom. Atunci ei desenau modelele şi le dădeau la cusut în satul Sf. Ilie, la nişte oameni specializaţi la lucrul acesta. Florile cusute urmăreau liniile de contur şi liniile croiului, pe piepţi, de-a lungul tăieturii, alungindu-se şi îmbinându-se la spate. Aici apare mănunchi de flori multicolore, cusute cu "strămătură", iar mai tărziu cu bumbac sau mătase. În locul "primului" de miel se folosea "prim" ţesut. Bondiţa mai avea nasturi din piele, găici şi şnururi din piele răsucită, prinse din partea de sus.

Existau şi pieptare, din piele de miel, pentru cei mai mândri. Cojocelul era destinat anotimpului rece. El avea mâneci şi guler, era mai lung (mai de brâu).Mantaua era haină de sărbatoare. Se confecţiona din pănură chiuată, cu glugă şi împodobită cu "sarad". şiret din lână, prin în forma unor elemente decorative geometrice şi florale. "Saradul" era de obicei într-o culoare contrasta cu pănura. Tot din "sarad" se confecţionau găicile şi nasturii. Gluga era despicată, lăsată pe spate, se putea "îmbumba" pe vreme rea, protejând capul.

În zilele de sărbătoare, bărbaţii se încălţau cu ghete de piele. Ciubotele erau din piele neagră,înalte, până la genunchi. Flăcăii purtau pene de păun sau de struţ la pălărie procurate din târg de "Sânziene". Când ajungeau acolo, prima dată pe acestea le căutau şi le păstrau pentru portul de sărbătoare.

Costumul popular femeiesc era alcătuit din : cămaşă, poale, catrinţă, frânghie, bondiţă, cojoc alb "îngrădit", mintean şi genunchiere. Pe cap se purta şaluţ, tulpan sau bertă, pe vreme rea. În picioare, femeile aveau opinci, ghete sau ciubote.

Zilnic la lucru, femeile purtau cămeşuică cu mărgele din pânză de fuior cusută cu mâna, plină de crecuri pe mânecă, la gât cu despicătură Era făcută în doi "laţi", în faţă şi în spate, clin cu "pavă" la subsoară şi mâneci prinse cu mâna. Poalele erau cusute de cămaşă, făcute din câlţi, încreţite sus.

Catrinţa de purtat era ţesută în casă, de culoare neagră, la poale cu bata roşie, sus cu bata verde şi cu vâstre de-a curmezişul, de mai multe culori. Partea din spate era simplă, neagră, fără dungi. Frânghia era ţesută în casă, îngustă, cusută de catrinţă. Femeile mai purtau fustă neagră, cu cordele pe la poale. Bondiţa era mai scurtă decât cea bărbătească, albă. Caţaveica era o haină groasă, din material negru, căptuşită cu lână prin interior, cusută în "cruci", cu margini de catifea. Uneori se îmbrăca iupa, o haină de lucru făcută din monton.

Pe cap purtau batic, şaluţ, cumpărate de la jidani, tulpan gros sau bertă împletită cu ingliţa din lână albă sau brumărie.

Portul femeiesc de sărbătoare prezintă însuşiri artistice remarcabile. Gospodinele şi-au îmbogăţiti mereu gama ornamentală, inventând zeci de modele noi. Piesele pentru găteala capului erau diferenţiate în funcţie de vârstă. Fetele mergeau la horă cu capul descoperit. Tot cu capul "gol", mergeau şi la biserică, iar când erau în prag de măritiş, lumea discuta că "fata asta se mărită, că merge oriunde cu capul descoperit". "Îmbroboditul" miresei se constituie ca un moment marcând în ceremonialul nunţii. Fetele şi nevestele tinere purtau culori deschise, iar cele vârstnice foloseau broboade închise la culoare. Întotdeauna cămaşa de sărbătoare era cusută cu multă măiestrie, din pânză subţire din in sau bumbac. Atît pentru fete, cât şi pentru neveste, cămaşa era bogat înflorată, cu mărgele sau "strămătură", cu altiţă încreţită la gât. Poalele erau legate cu aţă sus, iar jos erau cusute cu pui. La loc de cinste era situată şi catrinţa de sărbătoare. Era ţesută în patru iţe, având vâstre de mătase albă , intercalate cu celelalte. Mai tărziu a apărut firul metalic în ţesătură.

Tot portul popular era lucrat de oamenii din sat, cel puţin femeile, fetele nu mai aveau popas, mai ales iarna: coseau, ghileau pânza, scărmănau lâna, foşalaiau, torceau, ţeseau. Fetele, femeile ieşeau în sat numai în zilele de sărbătoare, duminica; în restul zilelor lucrau mereu, că nu le ajungeau timpul câte erau de făcut.

Meşteşuguri tradiţionale

Dacă în trecut ocupaţiile de bază erau agricultura şi creşterea animalelor, ca unic mod de existenţă, acum bosâncenii şi-au reorientat preocupările spre activităţi mai variate, devenind intelectuali, oameni de afaceri, funcţionari apreciaţi atât în satul natal cât şi an alte locuri. Viaţa a căpătat o nouă dimensiune spirituală, punându-se accent pe importanţa învăţăturii, a valorilor morale, a respectului faţă de trecut, faţă de locul natal.

În Bosanci au existat dintotdeauna oameni pricepuţi. Existau meşteri lemnari, care făceau : poloboace, coveţi, chiuă, stative, sanciuri, cosii, sicrie, toate obictele din lemn folosite pe lângă casă. Erau Cojocarii făceau: cojoace, bondiţe, căciuli, mintene îngrădite, din piele de oaie. Curelarii făceau hamuri, căpestre, hăţuri, reparau hamuri.

Fierarii erau de nelipsit. Ei potcoveau caii, confecţionau grape, pluguri, seceri, sape şi alte lucruri din fier. Totul se lucra manual, la ciocan, nicovală, foi. Acest meşteşug există şi astăzi.

Torsul, ţesutul erau îndeletniciri ale femeilor. Foloseau fire de in, cânepă, lână de la ile pe care le creşteau în gospodărie. Cânepa se cultiva în funcţie de nevoile casei. Se semăna primăvara. Când era coaptă, se smulgea, se îmblătea, se scutura de frunzele uscate şi de floare, se lega snopi şi se ducea la topit la apa Sucevei. Acolo stătea trei-patru zile, până i se putrezea coaja. Se usca, se bătea la meliţoi, apoi prin meliţă ( o bătea mai fin), apoi prin raghilă, iar la urmă se torcea. De pe fus se puneau pe răşchitori ( se făceau scule). Se spălau, se punea la albit în ciubăr şi pattru-cinci zile se turna apă cu săpun şi leşie peste ea, până se albea. Se depăna şi se ţesea pânza. Ce rămânea între dinţii raghilei se numeau "buci". Ei erau întrebuinţaţi la ţesături mai groase.Pânzeturile erau ţesute în 2,3,4 şi 5 iţe, întrebuinţând tortul, bumbacul, inul pentru cămăşi, ştergare, feţe de pernă,  feţe de masă, perdele. Ştergarele erau deosebite, cu modele variate şi se ţeseau foarte multe, mai ales atunci când erau pregătite pentru nuntă sau înmormântare. Ţoalele şi sacii se ţeseau în 4 iţe, din urzeală şi bătătură de fuior gros şi de "buci".

Ţesătura de sumani era groasă, cu urzeală şi bătătură de lână, în trei iţe. Ţesăturile de traiste, desagi erau realizate în 3,4,5 iţe, cu urzeală de "păr" şi bătătură de lână, cu vâstre colorate. Împletitul era un alt meşteşug, prin care se făceau colţuni din lână, veste. Împletiturile cu igliţă se foloseau la realizarea unor textile de interior, la îmbinarea laţilor de pânză sau la capete. Mai tărziu a apărut şi horboţica, la cămăşile femeieşti, în jurul gâtului şi la mâneci. Obiectele confecţionate în gospodărie capătă noi valori prin diversificarea modelelor, ingeniozitatea îmbinării culorilor, exuberanţa formelor, dar şi prin întrebuinţarea lor : covoare, coverturi, cerguţe frumos ţesute din lână naturală, nevopsită, acesta fiind specificul local actual, ştergare cu modele tot mai originale, cămăşi bărbăteşti sau femeişti ale căror motive geometrice sau florale sunt cusute cu mărgele sau brodate cu măestrie de către persoane pricepute. Toate aceste obiecte sunt din ce în ce mai râvnite de toţi cei ce ştiu să aprecieze frumosul. Totul se lucra manual şi cu multă pricepere.